Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of November 2, 1998
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
09-07-2020
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1998 > 02-11-1998 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of November 2, 1998

9. Prezentarea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

................................................

Începem partea a doua a misiunii nostre, și anume partea consacrată răsunsurilor la întrebările adresate de deputați și să vedem ce miniștri sunt aici pentru a răspunde.

Domnul deputat Petre Naidin a adresat o întrebare Ministerului Agriculturii și Alimentației. Domnul secretar de stat Adrian Dobrescu a fost aici, de față, și se pare că răspunsul scris i-a fost înmânat domnului deputat Naidin, și dânsul a fost de acord cu răspunsul.

Domnul deputat Gheorghe Ana are o întrebare adresată Ministerului Muncii și Protecției Sociale, referitoare la modul de aplicare a Legii nr.154/1998. Din partea ministerului, doamna Norica Nicolai, secretar de stat.

Doriți să mai puneți întrebarea sau numai răspunsul?

Doamnă secretar de stat, vă rog să răspundeți.

Doamna Norica Nicolai:

Prin Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire al salariilor de bază în sectorul bugetar și al unor indemnizații pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică s-a prevăzut ca această indemnizație lunară să se calculeze pe baza valorii de referință sectoriale înmulțită cu coeficientul de multiplicare prevăzut în Anexa nr.2 din lege. Valoarea de referință sectorială se rotunjește din 1000 în 1000 de lei în favoarea salariatului, potrivit prevederilor articolului 10 din Legea nr.154, numai dacă prin Legea bugetului de stat se stabilesc niveluri noi ale valorii de referință universale, indicatorilor de prioritate intersectorială și valorilor de referință sectoriale.

Ca urmare, prin aplicarea Hotărârii de Guvern nr.208/1998 privind stabilirea creșterilor salariale în raport cu evoluția prețurilor de consum în acest an, valorile de referință sectoriale și cele universale nu se rotunjesc din 100 în 100 de lei, unitățile neavând competență în acest sens. Singura rotunjire este cea din 1000 în 1000 de lei.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnule deputat Gheorghe Ana, dacă aveți completări, întrebări suplimentare, aveți două minute. Vă rog.

Domnul Gheorghe Ana (HD):

Mulțumesc pentru răspuns, doamnă ministru. Însă ca autoritate și în domeniul metodologiei cred că intră în atribuția Ministerului Muncii și Protecției Sociale să facă cunoscut ordinatorilor de credite aplicarea uniformă. Eu la acest lucru m-am referit. De ce? Fiindcă, iată, chiar insepctori sau consilieri ai Curții de Conturi deja nu iau în considerare ceea ce legea stabilește în domeniul rotunjirii, ci dumnealor consideră că valoarea rezultată este cea care apare din înmulțirea acestor... or, legea a avut în vedere ceea ce consider că bine a avut, să se rotunjească pentru că și celelalte instrumente de impozitare și așa mai departe merg pe rotunjire. Deci acest lucru aș ruga să se facă de către ministerul al cărei reprezentantă sunteți.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da, doamnă, aveți două minute pentru un răspuns suplimentar, o replică.

Doamna Norica Nicolai:

Domnule deputat,

Fără îndoială, această lege, care este o lege tehnică atât prin redactare, cât și prin modul în care concepe sistemul de salarizare românesc, a pus foarte multe probleme în aplicarea practică. Ne-am lovit de inerția anumitor instituții, printre care și Curtea de Conturi, care este refractară în a gândi în alte perspective realitatea, fapt pentru care, eu personal am luat această decizie, am notificat Curții de Conturi și direcțiilor de muncă și protecție socială județene pentru a se transmite în teritoriu. Aveți perfectă dreptate, și acest lucru l-am remediat.

Vă mulțumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

De la Ministerul Finanțelor, deocamdată nu a venit vreunul dintre cei invitați, de la Ministerul Reformei e de față doamna director Silvia Căpitanu. Doamnul ministru Ioan Avram Mureșan este pe cale să aterizeze și a zis că vine încoace dacă mai avem timp să-l așteptăm. Îl întreb pe domnul deputat Leonard Cazan dacă acceptă răspunsul din partea doamnei director Silvia Căpitanu.

Domnul deputat Cazan nu este aici? Am rugămintea ca răspunsul să-i fie transmis în scris, din partea Ministerului Reformei.

Domnul deputat Gheroghe Ana a adresat o întrebare Ministerului Apărării Naționale. Din partea ministerului, pentru răspuns, este domnul colonel Mihai Mocanu.

Domnule deputat Gheorghe Ana, doriți să repuneți întrebarea? Vă rog aveți mocrofonul.

Domnul Gheorghe Ana:

Întrebarea pe care am adresat-o acum am mai adresat-o și în legislatura trecută, în sensul că autoritățile publice locale, care sunt chemate să rezolve și să aplice prevederile Legii nr.44 din 1994, o ocolesc, o ignoră și nu dau dreptul acestor câtorva trăitori, unii chiar din ambele războaie mondiale, să-și primească ceea ce atunci, prin voința Camerelor legiuitoare ale României, am stabilit că sunt îndreptățiți să primească. Ce? O jumătate de hectar de teren pentru el și pentru urmașii lui! Mai ales aceasta este chestiunea pe care o ridică mara majoritate a veteranilor de război. Adică se pot atribui suprafețe de teren în neștire, ca să nu spun altfel, și pe cei care și-au lăsat sănătatea și părți din trupul lor ca să ne apere pe noi nu putem să-i satisfacem.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul colonel Mihai Mocanu, din partea Ministerului Apărării Naționale. Răspuns, vă rog.

Domnul Mihai Mocanu:

Stimate domnule președinte,

Stimate domnule deputat,

Sunt împuternicit de domnul ministru al apărării naționale, prin această scrisoare pe care dumnealui a binevoit s-o și semneze și pe care, dacă dumnavoastră binevoiți să v-o înmânăm, putem să v-o oferim imediat, domnule deputat, să răspund la întrebarea din setul problemelor pe care dumneavoastră le-ați reflectat, din scrisoarea pe care v-a înaintat-o domnul Miclea, în ceea ce privește efectiv Minsiterul Apărării Naționale.

Noi, de 4 ani și jumătate, ca reprezentanți ai ministerului ne ocupă de problemele veteranilor și suferim alături de ei, nu prin aceea că reprezentăm ministerul care i-a trimis pe front, ci prin aceea că avem, care mai au dintre noi, părinți, rude care suferă și trăiesc greutățile pe care noi le cunoaștem poate mai bine ca multe alte autorități.

Adevărul este că noi, Ministerul Apărării, în regia legii avem responsabilități reduse. Unele dintre ele sunt cu o mare amplitudine, cum e aceea referitoare la acordarea calității de veteran de război, la stabilirea tuturor sensurilor în care ministerul este obligat să răspundă în această privință, față de autoritățile statului. Dar nu am fost indiferenți nici față de alte situații pe care noi le cunoaștem, Ministerul Apărării fiind singura structură care are în componența sa un organism mic, o secție, din care fac parte, care să se îngrijească de veteranii de război. Toate celelalte ministere lucrează în această privință doar prin efectul atribuțiilor auxiliare. Se rezolvă foarte multe probleme. Am avut peste tot mare acces, din acest punct de vedere, la toate sferele vieții administrative, economice, dar nu ministerul poate să asigure îndeplinirea acestor obligații, în mare parte de natură umană și sufletească, față de veteranii de război.

Făcând această mică și simplă pledoarie, stimate domnule deputat, vreau să mă refer la una din problemele de care ministerul răspunde și care se regăsește în scrisoarea domnului Miclea. E vorba de problema avansărilor. Aceasta este o chestiune de importanță morală. Ea, pentru cei în vârstă înaintată, le dă un suflu nou, se simt mai bărbați când armata le acordă atenția cuvenită, și, din acest punct de vedere, aș dori să-i transmiteți domnului Miclea că are oarece greșeală în ceea ce v-a comunicat, prin aceea că din 1990 toți veteranii de război au fost înaintați de două ori în grad, la modul general. Dacă dumnealui se regăsește între cei care au obținut calitatea de veteran înainte de 1995 este în posesia a două grade, cu excepția gradului de general, unde sunt niște condiționări, pentru că acolo sunt niște criterii aparte. Dacă a obținut calitatea după 1995 însă, e necesar să se adreseze acestei unități din care noi facem parte, prin asociația din care dumnealui face parte, pentru ca, așa cum intenționăm cu marea masă de veterani care au obținut calitatea după 1995, să fie înaintați și ei succesiv în grad.

În scrisoarea pe care v-a adresat-o domnul ministru facem niște referiri concrete la numărul de veterani care au fost înaintați în grad cu acele două ordine și cu intențiile noastre.

Vreau să subliniez, stimate domnule deputat, printre altele, că pentru prima dată dorim să acordăm atenția cuvenită și celor îndepărtați abuziv din armată, care merită și ei să li se recunoască gradul pe care l-au deținut sau să fie înaintați la gradul corespunzător meritelor pe care le dețin. Vrem ca aceasta să se întâmple măcar simbolic, de 1 decembrie.

Referitor la celelalte probleme pe care dumneavoastră le-ați abordat prin prisma acestui distins domn Miclea, după cum v-am raportat, nu suntem cei răspunzători, dar cunoaștem, pentru că suntem singura structură care ne-am implicat direct în problemele acestea și lucrăm cu toate asociațiile veteranilor în mod egal.

Problema transportului pe calea ferată este o mare durere. Ea este prevăzută în lege, dar nu s-a găsit înțelegerea ca veteranii să circule în mod gratuit pe toate tipurile de trenuri. S-au făcut de către asociații demersuri, s-au obținut avize în timp de la Ministerul Transporturilor, dar de fiecare dată Ministerul Finanțelor a găsit neoportună o asemenea abordare, pentru că și costurile ar fi mari. Nu sunt chiar așa mari, după cum ar părea, pentru că nu se utilizează întreaga masă de bilete de transport care, dacă s-ar folosi trenuri de clasa a II-a sau personale, presupunând că cei 700 de mii de veterani ar circula, ar fi o sumă destul de mare. Dar ei nu circulă. Sunt cel puțin 60% reduceri la acest plafon. Deci nu ar fi o mare problemă.

Problema terenurilor, pe care dumneavoastră ați abordat-o din start, este foarte dureroasă și ea are consecințe nu numai din punct de vedere material, ci și prin aceea că neacordarea acestor terenuri pe timpul vieții duce la pierderea dreptului în timp. Este o, iertați-mi expresia, aberație a acestei legi, prin aceea că pui un bătrân la 80 și ceva de ani să construiască ceva pe acea porțiune de teren, dacă o primește. În București nu s-a primit nimic, sunt județe în țară unde s-a mai acordat ceva, dar în marea majoritate nu.

De acord cu asociațiile veteranilor, cu celelalte ministere, s-a lucrat la un proiect de modificare a legii, pornind de la o inițiativă a domnului deputat Otto Weber, pe care am îmbogățit-o și am adus-o la anumiți parametrii care să corespundă unei dorințe a noastre. Noi, ministerul, am dorit să facem o lege foarte amplă. Însă, având în vedere repeziciunea cu care acești venerabili oameni se sting, nu mai era timp ca legea să capete acea formă de prezentare pe care o prevede tehnica legislativă și am acceptat să mergem pe cele mai stringente probleme pe care veteranii doresc să le vadă rezolvate cât mai repede. E vorba despre creșterea indemnizațiilor, despre acordarea terenurilor, despre gratuitatea la transport, probleme de sănătate. Acest proiect s-a discutat în Comisia pentru muncă și protecție socială din Cameră pe 10 - 12 februarie s-a depus la Guvern, acolo s-a analizat cât s-a analizat, s-au mai făcut niște obiecțiuni din partea ministerelor implicate și acolo stă. Din acest punct de vedere, stimate domnule deputat, noi suntem, ministerul ca atare, angajați deplin, dar nu putem face mai mult decât fac celelalte organisme.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnule deputat Gheorghe Ana, acceptați răspunsul? Nu mai interveniți suplimentar? Nu.

Întreb dacă a venit cineva de la finanțe. Ce facem, pentru că avem doi colegi... domnul Cazan a venit? Nu. Nicolae Ionescu? A acceptat reprogramarea întrebării, da? Bun.

În acest caz, pentru domnul deputat Nicolae Ionescu o să vă rog să reprogramați, da? De asemenea, se reprogramează următoarele întrebări: cea adresată de doamna deputat Hildegard Puwak Departamentului pentru administrație publică locală, întrebarea adresată de domnul deputat Petru Bejinariu Ministerului Afacerilor Externe, întrebarea adresată de domnul deputat Petre Șteolea Ministerului Industriei și Comerțului și întrebarea adresată de domnul deputat Nicolae Ionescu Ministerului Industriei și Comerțului.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania friday, 10 july 2020, 13:42
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro