Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 1998 > 24-06-1998

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 24 iunie 1998

6. Aprobarea propunerii privind amânarea numirii unor membri în Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Domnul Mircea Ionescu-Quintus:

................................................

De asemenea, doresc să anunț pe membrii celor patru comisii, care au dezbătut problema aceasta a numirii unor membri în Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, constatându-se în Birourile noastre permanente că nu s-a constituit bine această comisie, fiind în plus Comisia economică a Senatului, care nu este prevăzută de lege, Birourile permanente, împreună, au hotărât ca astăzi la ora 17,00, cele patru comisii să se întrunească pentru a audia persoanele care n-au fost audiate și pentru a vota propunerile pe care, sperăm, că mâine într-o jumătate de oră, sau dacă nu, în prima ședință comună, să le supunem votului.

Prin urmare, punctul 2 al ordinii de zi nu poate fi dezbătut astăzi, pentru că nu avem un raport corect sau, mai exact, legal al comisiilor care trebuiau să se pronunțe în această problemă.

Vă mai anunț că în câteva minute numărarea voturilor urmează să se termine, să cunoaștem și rezultatul și, în raport de acest rezultat, vom vedea dacă se impune sau nu un al doilea tur de scrutin sau al nu știu câtelea pentru primii doi dintre cei care au rămas fără voturi suficiente la ultima noastră ședință. Încât, am putea începe acum, totuși, să folosim timpul, cu ... Domnul senator Apostolache. Exact același lucru aș fi vrut și eu să vă propun, dar vă rog să vă exprimați dumneavoastră părerea.

Domnul senator Apostolache are cuvântul.

Domnul Victor Apostolache:

Domnule președinte,

Îmi pare rău, dar sunt nevoit să vă dezamăgesc.

În primul rând aș vrea să vă informez că nici noi nu am stat în pauză și v-am așteptat, cu răbdare, să reveniți cu o oră după ce ați anunțat că trebuiau să înceapă lucrările.

În al doilea rând aș vrea să știu dacă această hotărâre a Birourilor permanente are în vedere că noi terminăm toate punctele de pe ordinea de zi de astăzi, pentru că am votat o ordine de zi astăzi?

Și în al treilea rând, v-aș ruga, domnule președinte, să ne spuneți, să ne informați ce ați hotărât să discutăm mâine în plenul Senatului, ca să nu ne trezim că abia mâine aflăm ce vom dezbate.

Vă mulțumesc.

Domnul Mircea Ionescu-Quintus:

Da. Mai ales ultima observație este îndreptățită.

Vreau să vă spun, îmi pare rău că nici dumneavoastră n-ați mâncat, în schimb noi nu v-am aplaudat pe dumneavoastră, așa cum ați făcut; suntem datori cu niște aplauze.

În ceea ce privește ordinea de zi, avem, în continuare, de dezbătut proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului pe timpul vacanței parlamentare și sperăm definitivarea Legii accesului la dosarele securității.

Dacă aceste două legi le vom definitiva mâine, înseamnă că deja am făcut o realizare, dincolo de ceea ce am fi putut face aici, în această ședință comună, foarte importantă.

Vă mai anunț că s-a căzut de acord, în unanimitate, cele două Birouri permanente, ca o ședință comună să aibă loc în ziua de 8 iulie, întrucât se va propune ca în perioada 6 - 9 iulie să aibă loc o sesiune extraordinară și a Senatului și a Camerei Deputaților, hotărâri care, bineînțeles, se iau separat.

Domnul deputat Țurlea.

Domnul Petre Țurlea:

Domnule președinte,

Dați-mi voie să profit de acest moment de pauză ...

Domnul Mircea Ionescu-Quintus:

Nu, vreau să vă spun că nu suntem în pauză, suntem în ședință, dar vă dau cuvântul în plin, nu în pauză.

Domnul Petre Țurlea:

Sunt convins că ați înțeles despre ce este vorba.

Aș vrea să pun o întrebare distinșilor noștri senatori, prin intermediul domniei voastre, evident.

Camera Deputaților, încă din luna martie, a aprobat o Lege privitoare la depunerea jurământului de credință de către parlamentarii României către țara aceasta, care se cheamă România. Au trecut de atunci 3 luni și Senatul nu vrea să ia în discuție această lege. Și mă întreb, domnule președinte al Senatului, de ce? Nu e tot Senatul României?

Domnul Mircea Ionescu-Quintus:

Sigur că trebuie să vă dau un răspuns la această întrebare, eu nu spun că nu este de o importanță deosebită acest proiect de lege, el este în ordinea de zi mare, în programul nostru, dar, din nefericire (nu știu, dumneavoastră probabil că sunteți mai operativi decât noi), avem o serie întreagă de importante proiecte în discuție și nu izbutim să le finalizăm. Noi am avut față de dumneavoastră în plus zile întregi de dezbatere asupra acelei legi cunoscute sub numele de "Legea Ticu Dumitrescu", care nici măcar nu a dat satisfacția opiniei publice să o fi terminat, dar pentru care, din cât știu eu, foarte numeroase, zile întregi au fost ocupate cu aceste discuții.

Sigur că și legea la care v-ați referit, am să verific eu dacă nu o putem introduce chiar în această perioadă care se va suplimenta în activitatea noastră.

O comunicare care aduce o precizare în plus față de programul pe care l-am arătat eu, a domnului deputat Vida.

Domnul Vida Iuliu:

În baza hotărârii celor două Birouri permanente, procedura de refacere a întocmirii listei de candidați pentru CNVM va avea loc luni, la ora 15,00. Vor participa: membrii Comisiei pentru privatizare din Senat; membrii Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Senat; Comisia economică de la Camera Deputaților și Comisia pentru buget și finanțe de la Cameră. Deci, luni, la ora 15,00, la sediul Comisiei economice din Camera Deputaților.

Domnul Mircea Ionescu-Quintus:

Vroiam să explic, totuși, de ce a intervenit necorelarea aceasta între comisiile care au fost prezente. Senatul nu are o comisie comună privatizare-economică, așa cum aveți dumneavoastră, și, dintr-o apreciere a secretariatului, s-a considerat că este bine să fie prezentă și această comisie, ceea ce depășea prevederile legii și, evident, am revenit la convocarea numai a acelor comisii care sunt prevăzute expres în lege, pentru a nu fi nici un fel de depășire a prevederilor legale.

Mă întrebam și l-aș întreba pe domnul senator Apostolache dacă nu cumva am putea să trecem la pct. 4, pe care ați propus dumneavoastră să-l devansăm? Până avem rezultatul votului, ca să nu irosim timpul în zadar.

Domnul Victor Apostolache:

Domnule președinte,

Dacă dumneavoastră doriți ca rezultatul votului să fie cel de acum 2 săptămâni, nu avem decât să începem această discuție. Dacă verificați cvorumul, noi nu avem cvorum pentru a adopta un raport al comisiei - unul sau altul, pentru că avem un text de mediere care vizează o lege organică. Dacă doriți ca și acest vot să reprezinte ceea ce a însemnat săptămâna trecută, nu aveți decât să-l faceți.

Domnul Mircea Ionescu-Quintus:

Eu vă mulțumesc...

Domnul Victor Apostolache:

Senzația mea este că acest lucru se dorește, domnule președinte, din prezența, în primul rând, a majorității.

Domnul Mircea Ionescu-Quintus:

Nu știu... Este pentru prima oară când mi se face un proces de intenție și vreau să spun că nu doresc deloc acest lucu, doresc ca orice dezbatere să se facă în limitele legii și ale regulamentelor. Probabil că mă știți, din ceea ce am demonstrat în ședințele Senatului, că niciodată nu am dorit să se obțină un rezultat în afara condițiilor legii și regulamentelor. Încât, dați-mi voie să nu primesc această suspiciune, cel puțin asupra mea.

O să rugăm să vină domnii secretari, să încercăm să facem apelul nominal, ca să vedem dacă avem cvorum. Dar este în desfășurare operațiunea aceasta de numărare a voturilor, care angrenează un număr mai mare de colegi de ai noștri.

Încă o clipă zăbavă, s-a terminat numărarea votului.

Doresc să vă amintesc că cvorumul de lucru, așa cum ni s-a comunicat, este de 101 parlamentari. E adevărat, pentru a vota, trebuie să avem 244. Probabil că putem face niște discuții, de pildă, nu la acest proiect, la o propunere a Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar... Să începem măcar dezbaterile și, dacă va fi să supunem votului, trebuie să avem cvorum, dar cvorum de lucru avem.

Comisia aceasta este prezentă în sală? Sunteți numai dumneavoastră, domnule Vilău?

Trebuie să convocăm fiecare comisie, fiecare organism. Nu știu, nu aș vrea să spun că pare a fi grevă parlamentară, dar suntem realmente împiedicați să trecem mai departe la dezbaterea ordinii de zi.

În orice caz, au venit urnele, tot este un semn bun. Din rezultatele preliminare pe care le avem reiese că va fi nevoie de un nou tur de scrutin, pentru un singur candidat. Se pare că 5 din cei 6 au primit numărul suficient de voturi, așa că va trebui să mai facem un nou tur de scrutin, va merge mai repede, este vorba de alegerea unei singure persoane și, atunci, să sperăm că de data aceasta vom izbuti să definitivăm compoziția acestui organism.