Marian Ianculescu
Marian Ianculescu
Ședința Camerei Deputaților din 24 februarie 1998
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-05-2020
20-05-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 1998 > 24-02-1998 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 24 februarie 1998

  1. Intervenții ale domnilor deputați:  
  1.4 Marian Ianculescu - replică "la un nou atac" la adresa P.D. S. R. din partea președintelui P.S.D.R.;

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc. Are cuvântul domnul Ianculescu.

Domnul Marian Ianculescu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Am asistat, recent, la un nou atac grosolan la adresa celui mai puternic partid, aflat acum în opoziție, și anume Partidul Democrației Sociale din România. Mai trist este faptul că acest atac vine din partea unei alte formațiuni politice social democrată.

Recent, domnul Sergiu Cunescu, președintele Partidului Social Democrat Român, despre domnia sa fiind vorba, a declarat: "Aștept ca PDSR să se autodizolve și să se reformeze, iar persoanele competente din acesta să se înscrie în diverse partide social democrate".

Stimatule domnule Sergiu Cunescu,

PDSR nu se poate autodizolva, pentru că este un partid prea puternic și nici nu doreșe acest lucru, pentru a nu decepționa electoratul său, destul de numeros. Au mai încercat și alții să ne dizolve și n-au reușit. Vă reamintesc, domnule Cunescu, că și la alegerile din noiembrie 1996, când toată suflarea politică a țării, și de pe stânga și de pe dreapta eșicherului politic, au avut o singură țintă: lupta împotriva PDSR, cu toate acestea, PDSR, ca partid, a obținut cele mai bune rezultate, fiind și azi, mai ales după politica dezastruoasă pe care o practică coaliția CDR-USD-UDMR, cel mai puternic partid din România. Noi recunoaștem că am făcut și greșeli, firești pentru un partid nou, care a trebuit să preia frâiele puterii în condiții grele ale unei perioade de tranziții dificile. A fost singurul partid care s-a înhămat la treabă, restul partidelor politice, incluzând și pe cel al dumneavoastră, au refuzat oferta avansată de președintele de atunci al României, domnul Ion Iliescu, de a constitui un guvern de uniune națională.

În prezent, vreau să vă informez că PDSR este un partid social democrat modern, deja reformat, care are un statut nou, cu program politic nou, modern, o strategie politică și parlamentară și vine cu o ofertă nouă de guvernare, o alternativă la guvernarea din care faceți parte și dumneavoastră, bazată pe recunoașterea greșelilor noastre la guvernare, pe corectarea acestora și cu fața spre viitor pentru promovarea unei societăți a bunăstării și justiției sociale, adoptând conceputul de economie socială de piață durabilă, în concordanță cu orientările social democrației europene.

Iată domnule Sergiu Cunescu, că PDSR acționează ca un veritabil partid socil democrat european, că nu este afiliat încă la Internaționala Socialistă, cum sunteți dumneavoastră, este o realitate crudă și o eroare în același timp, așa că nu putem să ne autodizolvăm după cum ne dați dumneavoastră "indicații prețioase".

Dacă ne-am autodizolva și am trece cu toții, de exemplu în partidul dumneavoastră, PSDR, ar însemna să nu mai intrăm în Parlamentul României, iar acei care totuși ar vota noul PSDR, ar face-o din confuzia aranjării literelor PDSR-PSDR, ceea ce cred că s-a mai și întâmplat, dar în defavoarea noastră.

Singura soluție, stimate domnule Sergiu Cunescu, este nu autodizolvarea PDSR, așa după cum sugerați dumneavoastră, dizolvarea celui mai puternic partid din România la ora acuală, ci unirea tuturor partidelor social-democrate din România și crerea unui pol social democrat, care să constituie o contrapondere la ceea ce înseamnă CDR, cu care coabitați azi dumneavoastră, dar în defavoarea formațiunii politice pe care o reprezentați.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 25 mai 2020, 20:45
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro