Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
2016-2020 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
www.gladvarga.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-2020 > Camera Deputaților > Glad-Aurel Varga > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la domnul deputat Glad Varga (Grup PNL)
Glad Varga (PNL): Instituțiile „de mediu” pasează la greu în cazul tăierilor ilegale

În iulie 2017, doamna Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor, ne anunța că toate imaginile cu tăieri de păduri prezentate în media sunt din 2008 și sunt vehiculate pentru a crea emoție. În septembrie 2017 ne spunea sec că tăierile ilegale sunt „un moft”, care dă bine.

Iată că, la o lună după ultima declarație, presa semnalează, cu dovezi video, tăierea ilegală a cel puțin 50 hectare de pădure din Parcul Național Semenic Cheile-Carașului.
Pe lângă dezastrul ecologic, halucinante și inadmisibile sunt reacțiile instituțiilor statului, care ar trebui să garanteze conservarea și utilizarea durabilă a patrimoniului natural. Administrația Parcului Național Semenic Cheile-Carașului nu are plan de management al ariei protejate aprobat de Ministerul Apelor și Pădurilor. Ministerul Mediului, evident, nu a primit niciun plan de management pentru procedura de evaluare de mediu. Garda Forestieră Timișoara a găsit lucrări avizate favorabil de Administrația Parcului Național Semenic, conforme cu amenajamentul silvic și nu poate opri defrișările, fără planul de management. Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate nu e nicăieri în povestea asta, deși misiunea sa este „să monitorizeze coerent și unitar modul de administrare al ariilor protejate” – oare asta nu implică și existența unui plan de management pentru fiecare arie protejată?
Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Mediului, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, Garda Forestieră și Administrația Parcului Național – cinci instituții care dau din umeri și își pasează responsabilitatea de la una la alta. În acest timp, pădurile sunt tăiate la ras chiar din arii protejate. Liniștea e tulburată din când în când de cetățeni sau ONG-uri și articolele în presă.
Doamnelor ministru Doina Pană și Grațiela Gavrilescu, împreună cu instituțiile pe care le conduceți, sunteți martori tăcuți ai distrugerii patrimoniului natural al României! Tăierile ilegale continuă și, din păcate, generațiile următoare vor plăti pentru lipsa dumneavoastră de interes și de acțiune pentru protejarea fondului forestier.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 18 aprilie 2021, 11:52
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro