Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
alexandra.presura@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Alexandra Presură > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la doamna deputat Alexandra Presură (Grupul parlamentar al PSD)
Atenție specială pentru sănătatea tinerei generații!

Statul român acordă o atenție specială viitoarelor generații, printr-o serie de măsuri menite să stimuleze participarea elevilor la școală, și, de asemenea, sprijinirea acestora, atât prin diversificarea burselor acordate, cât și prin introducerea orelor de educație nutrițională.

Mai mult, în acest an va fi inițiată o strategie privind educația pentru sănătate și nutriție, în condițiile în care instituțiile abilitate ale statului, Guvernul și majoritatea parlamentară PSD, și-au fixat ca prioritate îmbunătățirea stării de sănătate a copiilor noștri.
Astfel, recent a intrat în vigoare Legea nr. 38/2019 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, care prevede o serie de facilități ce vor ușura participarea copiilor la procesul de învățământ, mai ales a celor cu probleme deosebite. Noul act normativ stipulează că pentru copiii cu cerințe educaționale speciale sau nedeplasabili din motive medicale se poate organiza învățământ la domiciliu sau pe lângă unitățile de asistență medicală. De asemenea, pentru copiii cu dizabilități locomotorii, în vederea integrării acestora în învățământul cu frecvență, se vor achiziționa elevatoare, sau procesul instructiv-educativ se va desfășura într-o sală de clasă situată la parterul unității.
Legea 38/20019 mai are ca obiect de reglementare modificarea și completarea art. 82 din Legea nr.1/2011, în sensul introducerii obligativității acordării lunare a burselor de performanță, burselor de merit, burselor de studiu și burselor de ajutor social, pentru elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, precum și a modalității de stabilire a cuantumului minim al acestora.
Nu în ultimul rând, educația pentru sănătate și nutriție va deveni obligatorie în școlile noastre, odată cu promulgarea acestei legi. Astfel, Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Ministerul Sănătății va elabora o strategie privind educația pentru sănătate și nutriție până la data de 31 decembrie 2019. Această strategie va fi transpusă în planurile-cadru de învățământ începând cu anul școlar 2020 - 2021.
Este vital pentru sănătatea copiilor noștri să primească încă din primii ani de școală noțiunile de bază privind grija pentru sănătate și deprinderile alimentare corecte. Aceasta în condițiile în care obezitatea este o problemă de sănătate publică îngrijorătoare, iar în foarte multe țări europene numărul persoanelor afectate, inclusiv a copiilor, s-a triplat în ultimii ani. Din păcate, nici România nu face excepție de la această situație alarmantă, iar studiile efectuate au relevat că aproximativ 15% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 3 luni și 16 ani sunt obezi, prevalența fiind ușor crescută la fetele de vârstă școlară.
Sunt convinsă că autoritățile responsabile vor elabora Strategia privind educația pentru sănătate și nutriție în mod profesionist, în așa fel încât acest document ce va fi integrat în procesul de învățământ să cuprindă toate aspectele privind alimentația sănătoasă explicată pe înțelesul celor mici!
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 24 septembrie 2020, 0:32
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro