Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
alexandra.presura@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Alexandra Presură > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la doamna deputat Alexandra Presură (Grup PSD)
Integrarea tinerilor pe piața muncii, o prioritate pentru Guvernul PSD

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat trei proiecte finanțate cu circa 9,7 milioane de euro din bani europeni pentru integrarea tinerilor șomeri pe piața muncii. Acestea vor fi derulate prin Programul Operațional Capital Uman 2014 - 2020 (POCU), și au drept scop acordarea unui sprijin financiar nerambursabil angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă și/sau stagii pentru absolvenții de învățământ superior, precum și o primă în beneficiul tinerilor care vor să se angajeze.

Angajatorii care organizează programe de ucenicie și/sau programe de stagii pot depune la ANOFM/AJOFM solicitări pentru sprijin financiar nerambursabil. Astfel, angajatorul care încheie un contract de ucenicie beneficiază de 1.125 lei/lună/ucenic, în perioada de derulare a contractului (12 luni, 24 luni, 36 luni, în funcție de nivelul de calificare al programului), respectiv angajatorul care încheie un contract de stagiu beneficiază de 1.350 lei/lună, în perioada derulării contractului de stagiu (6 luni).
De asemenea, tinerii care se vor angaja pe o perioadă de peste trei luni vor beneficia, prin aceste programe, de o primă de activare de 500 lei net, care se va acorda o singură dată, după înregistrarea contractului la AJOFM.
Aceste proiecte sunt parte componentă a Programului „România angajează”, destinat șomerilor, în conformitate cu obiectivele stabilite prin Programul de Guvernare.
Recomand antreprenorilor și tinerilor să se informeze cu privire la obținerea acestor finanțări și să acceseze finanțările menționate. Astfel, vom reuși crearea de noi locuri de muncă și diminuarea șomajului în rândul familiilor tinere, care vor avea o perspectivă pozitivă din punctul de vedere al calității vieții.
Pentru județul Dolj, cererile de sprijin financiar pot fi depuse de către doritori la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din municipiul Craiova.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 24 septembrie 2020, 2:28
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro