Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > UIP > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare
Comunicat de presa din 29 martie 2018
COMUNICAT DE PRESĂ ^
privind participarea la cea de-a 138-a Adunare a Uniunii Interparlamentare și reuniunile asociate (Geneva, Elveția, 23–28 martie 2018)
O delegație a Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, condusă de domnul senator Derzsi Akos, membru al Biroului Executiv al GRUI, din care au făcut parte doamna senator Silvia-Monica Dinică, membru al GRUI cât și domnii deputați Gheorghe-Dănuț Bogdan, membru al Biroului Executiv al GRUI, Ion Cupă și Găvrilă Ghilea, membrii ai GRUI, au participat la cea de-a 138-a Adunare a Uniunii Interparlamentare și reuniunile asociate, care a avut loc la Geneva, in perioada 23 – 28 martie 2018.


La sesiunea de primăvara a UIP au participat delegații parlamentare din peste 130 de țări, alături de reprezentanți ai unor adunări parlamentare internaționale, ai programelor și agențiilor din sistemul Națiunilor Unite, ai altor organizații internaționale. Programul a inclus dezbateri în plenul Adunării, reuniuni ale organelor directoare și specializate, întâlniri ale grupurilor geopolitice, paneluri tematice s.a. Pe parcursul lucrărilor, s-au adresat participanților dl. William Lacy Swing, directorul general al Organizației Internaționale pentru Migrație, dl Zeid Ra’ad Al Hussein, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, dl Filippo Grandi, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății.
Tema generală de dezbatere a acestei Adunări s-a intitulat “Consolidarea regimului global aplicabil migranților și refugiaților: nevoia unor soluții politice bazate pe date concrete”. De asemenea, în data de 25 martie, Adunarea a votat includerea pe ordinea de zi a punctului de urgență intitulat ”Consecințele declarației SUA privind Ierusalimul și drepturile poporului palestinian din Ierusalim în contextul Cartei și rezoluțiilor ONU” , propus de delegațiile din Palestina, Kuweit, Bahrain si Turcia.
Domul deputat Ion Cupă a participat la lucrările Comisiei UIP pentru democrație și drepturile omului. În prima parte a lucrărilor a avut loc o dezbatere privind tema următorului proiect de rezoluție al Comisiei, respectiv ”Consolidarea cooperării interparlamentare si a guvernantei în domeniul migrației, în perspectiva adoptării Pactului mondial pentru o migrație sigură, ordonată și reglementată”. În partea a doua a lucrărilor Comisiei, participanții au discutat pe marginea posibilității introducerii pe ordinea de zi a viitoarelor lucrări ale Comisiei a unei dezbateri cu titlul ”Rolul parlamentelor în combaterea discriminării bazate pe orientare sexuală și identitate de gen și asigurarea respectării drepturilor omului ale persoanelor LGBTI”.
La lucrările Comisiei UIP pentru pace și securitate internațională, la care a participat domnul deputat Gavrilă Ghilea, au avut loc dezbateri pe marginea proiectului de rezoluție cu tema „Păstrarea păcii ca mijloc de realizare a dezvoltării durabile”. Documentul subliniază importanța parlamentarilor ca agenți ai schimbării, responsabilitatea care le revine în susținerea și promovarea păcii ca vector al dezvoltării durabile, în ratificarea acordurilor internaționale, în transpunerea ODD-urilor în legi aplicabile la nivel național și monitorizarea implementării lor.
Domnul deputat Gheorghe-Dănuț Bogdan a participat la lucrările Comisiei pentru Națiunile Unite, unde au fost prezentate diferite inițiative și măsuri adoptate de parlamente pentru transpunerea ODD în obiective naționale și implementarea acestora, reformele legislative și bugetare care sunt necesare și modalitățile prin care cetățenii pot fi implicați în aceste procese. Partea a doua a lucrărilor a fost dedicată unei dezbateri pe marginea temei principale a ediției 2018 a Forumului Politic la Nivel Înalt al ONU privind Dezvoltarea Durabilă și anume: ”Evoluția către societăți durabile și reziliente”.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 4 iulie 2020, 13:22
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro