Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > UIP > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare
Comunicat de presa din 09 iunie 2017
COMUNICAT DE PRESĂ ^privind organizarea la București a Conferința regională cu tema ”Să promovăm legi eficiente pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor” (Palatul Parlamentului, 12-14 iunie 2017)
În perioada12 – 14 iunie 2017 va avea loc la Palatul Parlamentului (Sala Avram Iancu, nivel P1), Conferința regională pentru Europa Centrală și de Est cu tema ”Să promovăm legi eficiente pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor”, eveniment organizat de Camera Deputaților și Uniunea Interparlamentară (UIP), în colaborare cu organizațiile nonguvernamentale Global Rights for Women și Vital Voices, cu sprijinul Senatului României.


Conferința se adresează parlamentelor din Europa Centrală și de Est și face parte din seria reuniunilor regionale ale UIP pe care Parlamentul României le-a găzduit anual, începând cu 2014. Alături de delegațiile parlamentare naționale, sunt invitați reprezentanți ai societății civile, oficiali guvernamentali și experți implicați în elaborarea, adoptarea și implementarea legilor referitoare la violența domestică și sexuală, obiectivul fiind facilitarea dialogului și schimburilor de experiență pentru identificarea unor modalități eficiente de colaborare multisectorială, care să asigure aplicarea legilor, protecția victimelor și tragerea la răspundere a autorilor infracțiunilor.
În deschiderea lucrărilor, se va adresa participanților un reprezentant al conducerii Camerei Deputaților, precum și dl. Martin Chungong, secretarul general al UIP, dna. Cheryl Thomas, directorul executiv al Global Rights for Women și dna. Cindy Dyer, vicepreședintă a Parteneriatului Global Vital Voices. Conferința va fi deschisă de dna. deputat Biró Rozália, președinta Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților. La eveniment vor participa, de asemenea, în calitate de invitați speciali, moderatori sau paneliști, deputați și senatori din partea conducerii celor două Camere ale Parlamentului României și a comisiilor de specialitate, reprezentanți ai Guvernului și ai corpului magistraților din România, membri ai unor organizații nonguvernamentale și ai unor adunări parlamentare internaționale.
Luni, 12 iunie, la încheierea primului panel de dezbateri, președinta Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților, dna. deputat Biró Rozália, raportor al Conferinței, și secretarul general al UIP, dl. Martin Chungong, împreună cu reprezentantele ONG-urilor co-organizatoare, vor susține declarații de presă (ora 12.45, Senat, Sala Avram Iancu, nivel P1).
Reprezentanții presei au acces la sesiunea inaugurală a conferinței, luni, 12 iunie, în intervalul 9.30 - 10.45. Sesiunea va fi putea fi urmărită live pe site-ul Senatului.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 7 iulie 2020, 16:49
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro