Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > APCE > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
Comunicat de presa din 30 iunie 2017
COMUNICAT DE PRESĂ ^
primit de la doamna deputat Oana Mioara Bîzgan-Gayral (Grup USR)
Joi, 29 iunie 2017, în cadrul Sesiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de la Strasbourg, doamna deputat Oana Bîzgan-Gayral, membră a Delegației Parlamentului României la APCE și președinte al Comisiei pentru egalitate de sanse pentru femei și bărbați a Camerei Deputaților, a susținut o intervenție în cadrul dezbaterii cu tema „Stoparea violenței sexuale și hărțuirii femeilor în spațiul public”.


Domnia sa a subliniat faptul că atât hărțuirea sexuală, cât și alte forme de violență în spațiile publice reprezintă o realitate de zi cu zi pentru femeile și fetele din Europa, indiferent de zona de proveniență.
De asemenea, doamna deputat a evidențiat importanța pe care o are educația în lupta pentru stoparea violenței și discriminării de gen: "educația este cea mai puternică armă ce poate fi folosită pentru a schimba lumea.Este esențial să lucrăm împreună pentru a educa bărbații cu privire la aceste chestiuni, astfel încât aceștia să conștientizeze și să respingă hărțuirea și comportamentele abuzive, dar și să le facă cunoscute atunci când le văd. Totodată, este esențial să educăm femeile și fetele cu privire la drepturile lor: de unde pot obține ajutor și cum să se poată ajuta singure.”
De asemenea, parlamentarul român consideră că luarea unei poziții și sancționarea urii și violenței publice împotriva femeilor și a fetelor, este foarte importantă, pentru că această luptă „nu se referă doar la victime, ci ne privește pe noi toți, ca o comunitate;mai ales atunci când victimele, femeile și fetele, reprezintă jumătate din populația totală. Mai concis, victimele sunt fiicele, surorile, prietenele și colegele noastre”, a subliniat doamna Bîzgan-Gayral.
Doamna deputat și-a făcut cunoscută convingerea că o comunitate care acuză sau exclude un grup astăzi, poate face același lucru și unui alt grup vulnerabil, mâine. „Indiferent de forma violenței, indiferent de motiv, fie că este vorba de sex, etnie, rasă sau religie, cu toții suntem victime, pentru că o societate divizată nu poate prospera. În prezent, sunt multe riscuri care pun în pericol lupta noastră pentru unitate, iar a tolera răul, ne face părtași la crearea și încurajarea lui. Haideți să ne împotrivim cu toții violenței îndreptate asupra femeilor, iar acest lucru va uni și va întări valoarea noastră ca societate modernă”, a concluzionat parlamentarul român.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 19 septembrie 2020, 3:17
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro