DECIZIE nr.494 din 29 septembrie 2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003, precum și a "interpretării" date prevederilor art. 3 alin. (1) și ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia
Textul actului publicat în M.Of. nr. 1018/16 noi. 2005

Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Florentina Baltă - procuror
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 1 și ale art. 2 din Legea minelor nr. 61/1998, respectiv ale art. 1 și ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003, precum și a interpretării date prevederilor art. 3 alin. (1) și ale art. 20 din Legea nr. 213/1998", excepție ridicată de Consiliul Local al Comunei Plăieșii de Jos în Dosarul nr. 3.675/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal se prezintă autorul excepției, prin avocat, precum și Societatea Comercială "Perla Harghitei" S.A. Sâncrăieni, prin avocat, lipsă fiind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul autorului excepției arată că textul de lege criticat care dispune includerea apelor minerale naturale numai în domeniul public al statului este neconstituțională, întrucât proprietatea publică nu aparține în exclusivitate statului, ci și unităților administrativteritoriale.
În consecință, se solicită admiterea excepției.
Reprezentantul Societății Comerciale "Perla Harghitei" S.A. Sâncrăieni consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât legiuitorul este îndreptățit ca, în virtutea prevederilor constituționale ale art. 136 alin. (3), să includă apele minerale naturale în proprietatea publică a statului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003, arătând că acestea reprezintă o expresie a art. 136 alin. (3) din Constituție. În ceea ce privește sesizarea Curții cu neconstituționalitatea interpretării date prevederilor art. 3 alin. (1) și ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 de către o instanță judecătorească, se apreciază că excepția este inadmisibilă, Curtea nefiind competentă să analizeze aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 25 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 3.675/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu "excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și ale art. 2 din Legea minelor nr. 61/1998, ale art. 1 și ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003, precum și a interpretării date prevederilor art. 3 alin. (1) și ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia", excepție ridicată de Consiliul Local al Comunei Plăieșii de Jos într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs împotriva sentinței prin care a fost respinsă acțiunea autorului excepției în anularea unui act administrativ.
În motivarea excepției, autorul acesteia susține că prevederile art. 1 și ale art. 2 din Legea minelor nr. 61/1998, ale art. 1 și ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003 contravin dispozițiilor constituționale ale art. 136 alin. (1)-(3), întrucât prevăd că "apele minerale naturale (gazoase și plate) și apele minerale terapeutice fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român".
Autorul excepției susține că "interpretarea dată prevederilor art. 3 alin. (1) și ale art. 20 din Legea nr. 213/1998, în sensul că în baza acestora Guvernul este în drept să modifice oricând inventarul bunurilor din domeniul public al statului, chiar și în detrimentul domeniului public al unităților administrativ-teritoriale", este neconstituțională "din moment ce art. 135 alin. (2) din Constituție (devenit art. 136 după republicarea Constituției) garantează și ocrotește prin lege proprietatea publică aparținând unităților administrativ-teritoriale, iar art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consfințește protecția proprietății". Totodată, se apreciază că textul art. 20 din Legea nr. 213/1998 contravine dispozițiilor constituționale ale art. 120 alin. (1) și ale art. 121 alin. (1) și (2) privind autonomia locală, atât timp cât Guvernul "este îndreptățit să dispună sau să încuviințeze trecerea unor bunuri din domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale în domeniul public al statului, fără consimțământul consiliului local, respectiv al consiliului județean".
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată,
având în vedere prevederile art. 136 alin. (3) din Constituție, coroborate cu cele ale art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. De asemenea, se mai susține că "este în puterea organelor centrale ale statului să stabilească ce bunuri fac parte din domeniul public al statului, potrivit interesului public național, în baza art. 136 alin. (3) din Constituție".
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și ale art. 2 din Legea nr. 61/1998 este inadmisibilă, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,
având în vedere că aceste dispoziții legale au fost abrogate prin art. 69 din Legea minelor nr. 85/2003.
Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003, Avocatul Poporului apreciază că aceste dispoziții legale "nu conțin norme contrare prevederilor din Legea fundamentală privind proprietatea, [iar] instituirea [...] unor categorii de bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietății publice este în deplină concordanță cu art. 136 alin. (3) din Constituție".
Se apreciază că dispozițiile art. 20 din Legea nr. 213/1998 nu operează un transfer de proprietate, neaducându-se astfel nici o atingere dreptului de proprietate publică. Totodată, Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 3 alin. (1) și ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 nu contravin principiului autonomiei locale,
având în vedere că acest principiu "nu exclude obligația autorităților administrației publice locale de a respecta legile cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul țării". În acest sens este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 102 din 11 martie 2003.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 1 ai ale art. 2 din Legea minelor nr. 61/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.113 din 16 martie 1998, respectiv ale art. 1 și ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.197 din 27 martie 2003, precum și a interpretării date [de către Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția comercială și de contencios administrativ] prevederilor art. 3 alin. (1) și ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.448 din 24 noiembrie 1998.
În ceea ce privește Legea nr. 61/1998, Curtea observă că aceasta a fost abrogată prin art. 69 din Legea minelor nr. 85/2003, însă dispozițiile art. 1 și ale art. 2 din Legea nr. 85/2003 au preluat soluția legislativă cuprinsă de art. 1 și art. 2 din Legea nr. 61/1998. În consecință, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor art. 1 și ale art. 2 din Legea nr. 85/2003, care au următorul cuprins:
- Art. 1: "Resursele minerale situate pe teritoriul și în subsolul țării și al platoului continental în zona economică a României din Marea Neagră, delimitate conform principiilor dreptului internațional și reglementărilor din convențiile internaționale la care România este parte, fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român.";
- Art. 2: "(1) Resursele minerale care fac obiectul prezentei legi sunt: cărbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu și roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, de pământuri rare și disperse, sărurile haloide, substanțele utile nemetalifere, rocile utile, pietrele prețioase și semiprețioase, turba, nămolurile și turbele terapeutice, rocile bituminoase, gazele necombustibile, apele geotermale, gazele care le însoțesc, apele minerale naturale (gazoase și plate), apele minerale terapeutice, precum și produsul rezidual minier din haldele și iazurile de decantare.
(2) Prevederile prezentei legi se aplică și apelor subterane potabile și industriale pentru activitățile de prospecțiune, explorare, determinare și evidență a rezervelor." Art. 3 alin. (1) și art. 20 din Legea nr. 213/1998 prevăd:
- Art. 3 alin. (1): "Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.";
- Art. 20: "(1) Inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmește, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de autoritățile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri.
(2) Centralizarea inventarului menționat la alin. (1) se realizează de către Ministerul Finanțelor și se supune spre aprobare Guvernului." Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 120 alin. (1), ale art. 121 alin. (1) și (2) și ale art. 136 alin. (1)-(3), care au următorul cuprins:
- Art. 120 alin. (1): "Administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.";
- Art. 121: "(1) Autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune și în orașe, sunt consiliile locale alese și primarii aleși, în condițiile legii.
(2) Consiliile locale și primarii funcționează, în condițiile legii, ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și din orașe.";
- Art. 136 alin. (1)-(3): "(1) Proprietatea este publică sau privată.
(2) Proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale.
(3) Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice." Totodată, autorul excepției invocă în susținerea criticilor de neconstituționalitate și prevederile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la "Protecția proprietății".
În esență, autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că dispozițiile art. 1 și ale art. 2 din Legea nr. 85/2003, care prevăd faptul că resursele minerale fac obiectul exclusiv al proprietății publice a statului, sunt contrare textului art. 136 alin. (1)-(3) din Constituție.
Totodată, consideră că interpretarea dată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția comercială și de contencios administrativ prevederilor art. 3 alin. (1) și ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 încalcă dispozițiile constituționale ale art. 120 alin. (1), ale art. 121 alin. (1) și (2) și ale art. 136 alin. (2) și (3), precum și pe cele ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin aceea că Guvernul este îndreptățit să includă apele minerale naturale în domeniul public al statului.
Examinând susținerile de neconstituționalitate formulate, Curtea reține: I. O primă critică privește dispozițiile art. 1 și ale art. 2 din Legea nr. 85/2003, care stabilesc că o anumită categorie de bunuri fac obiectul exclusiv al proprietății publice a statului. Aceste dispoziții nu fac decât să transpună, în concret, la nivelul legii, prevederile art. 136 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice".
Dispoziția constituțională nu stabilește un criteriu de departajare a bunurilor proprietate publică a statului de cele proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale. În aceste condiții, criteriul este prevăzut de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care stabilește la art. 3 alin. (2) că "Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție [devenit, cu unele modificări, art. 136 alin. (3), după revizuirea și republicarea Constituției], din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum și din alte bunuri de uz sau de interes public național, declarate ca atare prin lege".
Faptul că legiuitorul a apreciat că toate bunurile enumerate în textul respectiv al Constituției fac obiectul exclusiv al proprietății publice a statului nu face ca dispozițiile legii să fie incompatibile cu textul constituțional.
De altfel, prin natura lor, precum și prin menționarea în text a sintagmei "interes național", bunurile respective, prevăzute la art. 136 alin. (3), nici nu ar putea să aparțină decât domeniului public al statului.
În acest sens, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia prevede în anexă la pct. I.1, între altele, că din proprietatea publică a statului fac parte "bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ".
De asemenea, stabilirea unor bunuri ca aparținând proprietății publice exclusive a statului, iar nu și unităților administrativ-teritoriale, nu poate fi privită ca o încălcare a principiului autonomiei locale, întrucât acest principiu "nu exclude obligația autorităților administrației publice locale de a respecta legile cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul țării" (a se vedea în acest sens Decizia nr.102 din 11 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 27 martie 2003).
Referitor la invocarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional la Convenție în susținerea excepției, Curtea reține că acestea nu au incidență în cauză, întrucât aceste dispoziții privesc protecția proprietății private și "nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general [...]".
II. În ceea ce privește solicitarea autorului excepției de a declara ca fiind neconstituțională o anumită interpretare dată de instanța judecătorească prevederilor art. 3 alin. (1) și ale art. 20 din Legea nr. 213/1998, Curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției.
Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție.
În consecință, Curtea reține că, în ceea ce privește sesizarea sa cu controlul constituționalității unei interpretări date de o instanță judecătorească textelor art. 3 alin. (1) și ale art. 20 din Legea nr. 213/1998, pentru motivele mai sus arătate, este inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003, excepție ridicată de Consiliul Local al Comunei Plăieșii de Jos în Dosarul nr. 3.675/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.
II. Respinge ca fiind inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a interpretării date de o instanță judecătorească a prevederilor art. 3 alin. (1) și ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, excepție ridicată de același autor în același dosar.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 septembrie 2005.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu


Marți, 19 noiembrie 2019, 09:23

Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.