ORDONANȚĂ nr.36 din 30 ianuarie 2003
privind corelarea unor dispoziții din legislația financiar-fiscală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 68/2 feb. 2003

În temeiul art. 107 din Constituție și al art. 1 pct. II.4 din Legea nr. 680/2002 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.

Art. I. - Alineatul (3) al articolului 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.163/2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.514 din 19 octombrie 2000, aprobată prin Legea nr. 720/2001, se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Verificarea agenților economici beneficiari ai facilităților prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, care au depus pe propria răspundere, în termen, la organele fiscale teritoriale la care sunt înregistrați ca plătitori de taxe și impozite, situația privind majorările de întârziere și/sau dobânzile calculate și neplătite, se va realiza cu ocazia controlului fiscal prevăzut de Ordonanța Guvernului nr.70/1997 privind controlul fiscal, aprobată cu modificări prin Legea nr. 64/1999, cu modificările și completările ulterioare."

Art. II. - Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.456 din 27 iunie 2002, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Alineatul (5) al articolului 1 va avea următorul cuprins:

"(5) Persoanele juridice române fără scop patrimonial plătesc impozit pe profitul corespunzător veniturilor economice care exced limita prevăzută la alin. (4). Profitul impozabil se impozitează cu cota prevăzută la art. 2 alin. (1)."

2. Articolul 2 se completează cu un nou alineat, alineatul (7), care va avea următorul cuprins:

"(7) Sumele înregistrate în conturi de rezerve, reprezentând facilități fiscale, potrivit legii, nu pot fi utilizate pentru majorarea capitalului social sau pentru acoperirea pierderilor. În cazul în care nu sunt respectate prevederile acestui alineat, asupra acestor sume se recalculează impozitul pe profit și se vor calcula majorări/dobânzi de întârziere și penalități de întârziere de la data aplicării facilității respective, potrivit legii."

3. Litera a) a alineatului (3) al articolului 9 va avea următorul cuprins:

"a) rezerva, în limita a 5% din profitul contabil, înainte de determinarea impozitului pe profit din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile, până ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris și vărsat sau din patrimoniu, după caz, potrivit legilor de organizare și funcționare."

4. Alineatul (5) al articolului 10 va avea următorul cuprins:

"(5) În cazul împrumuturilor obținute de la alte entități, cu excepția băncilor, sucursalelor acestora și cooperativelor de credit, române sau străine, a societăților de leasing pentru operațiuni de leasing, a societăților de credit ipotecar, dobânzile deductibile sunt limitate la:

a) nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, corespunzătoare ultimei luni din trimestru, pentru împrumuturile în lei; și
b) nivelul ratei dobânzii anuale de 9%, respectiv 2,25% trimestrial, pentru împrumuturile în valută. Acest nivel al ratei dobânzii se aplică la determinarea profitului impozabil aferent anului fiscal 2003. Nivelul ratei dobânzii pentru împrumuturile în valută se va actualiza prin hotărâre a Guvernului."

5. Alineatul (7) al articolului 10 va avea următorul cuprins:

"(7) Prevederile alin. (1) și (3) nu se aplică băncilor persoane juridice române, sucursalelor băncilor străine care își desfășoară activitatea în România, societăților comerciale pentru operațiunile de leasing, societăților de credit ipotecar, precum și instituțiilor de credit."

6. Alineatul (2) al articolului 13 va avea următorul cuprins:

"(2) Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care își încetează existența prin divizare sau fuziune nu se recuperează de către contribuabilii nou-înființați sau de către cei care preiau patrimoniul societății absorbite, după caz."

7. După alineatul (2) al articolului 16 se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:

"(3) În cazul persoanelor juridice străine care realizează veniturile prevăzute la alin. (1) și (2) obligația completării și depunerii declarației de impunere, în numele și în contul persoanei juridice străine, precum și a calculării, reținerii și plății impozitului revine persoanei juridice rezidente ale cărei valori se tranzacționează sau societății de intermediere/societății de servicii de investiții financiare, o dată cu primul termen stabilit la art. 20."

8. Alineatul (2) al articolului 33 va avea următorul cuprins:

"(2) Ca excepție de la prevederile alin. (1), impozitul pe profit, dobânzile/majorările de întârziere și amenzile datorate de regiile autonome din subordinea consiliilor locale și a consiliilor județene, precum și cele datorate de societățile comerciale în care consiliile locale și/sau consiliile județene sunt acționari majoritari sunt venituri ale bugetelor locale respective."

Art. III. - Ordonanța Guvernului nr.68/1997 privind procedura de întocmire și depunere a declarațiilor de impozite și taxe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.121 din 24 martie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. După alineatul (4) al articolului 2 se introduc alineatele (41) și (42) cu următorul cuprins:

"(41) În caz de inactivitate temporară, precum și în cazul obligațiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, plătitorii de impozite și taxe pot beneficia de regimul derogatoriu de depunere a declarațiilor de impozite și taxe.

(42) Regimul derogatoriu, precum și condițiile în care plătitorii de impozite și taxe pot beneficia de regimul derogatoriu se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice."

2. După alineatul (1) al articolului 4 se introduce alineatul (11) cu următorul cuprins:

"(11) Declarația de impozite și taxe se poate depune de către plătitor și prin mijloace electronice, conform normelor metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice."

3. Articolul 5 se abrogă.

4. După articolul 10 se introduce un nou articol, articolul 101, care va avea următorul cuprins:

"Art. 101. - Procedura stabilirii din oficiu a impozitelor și taxelor se reglementează conform normelor metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice."

5. Articolul 13 va avea următorul cuprins:

"Art. 13. - Nedepunerea la termen a declarației de impozite și taxe se penalizează după cum urmează:

a) cu 10% din impozitul sau din taxa datorată ori stabilită din oficiu, după caz, dacă declarația este depusă cu o întârziere de până la 30 de zile inclusiv față de termenul legal stabilit;
b) cu 30% din impozitul sau din taxa datorată ori stabilită din oficiu, după caz, dacă declarația este depusă cu o întârziere de până la 60 de zile inclusiv față de termenul legal stabilit;
c) cu 50% din impozitul sau din taxa datorată ori stabilită din oficiu, după caz, dacă declarația este depusă cu o întârziere de peste 60 de zile față de termenul legal stabilit;
d) cu 500.000 lei, în cazul nedepunerii la termen a declarației de impozite și taxe de către plătitorii care au obligații declarative, dar care, pentru perioada de raportare, nu au obligații de plată la bugetul de stat."

6. După articolul 13 se introduc două noi articole, articolele 131 și 132, care vor avea următorul cuprins:

"Art. 131. - (1) Nedepunerea la termen a declarațiilor prevăzute de legislația privind impozitul pe venit se penalizează după cum urmează:

a) cu 100.000 lei pentru contribuabilii persoane fizice, dacă declarația este depusă cu o întârziere de până la 30 de zile inclusiv față de termenul legal stabilit;
b) cu 500.000 lei pentru contribuabilii persoane fizice, dacă declarația este depusă cu o întârziere de peste 30 de zile față de termenul legal stabilit;
c) cu 1.500.000 lei pentru asociațiile fără personalitate juridică.

(2) Penalitățile aplicate potrivit alin. (1) lit. a) și b) se majorează cu 10% din diferența de impozit anual rămas de achitat, stabilită prin decizia de impunere.

Art. 132. - (1) Penalitățile aplicate potrivit prevederilor art. 13 și 131 pentru nedepunerea la termen a declarației de impozite și taxe nu pot să depășească suma de 10 milioane lei în cazul persoanelor fizice, respectiv 50 milioane lei în cazul persoanelor juridice.

(2) Penalitățile calculate la suma impozitelor și taxelor stabilite din oficiu sunt datorate astfel cum au fost stabilite, indiferent de modalitatea de regularizare ulterioară a impozitelor sau taxelor."

7. După alineatul (1) al articolului 17 se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins:

"(2) Procedura de constatare a faptelor prevăzute la art. 13 și 131 se stabilește prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice."

8. După articolul 19 se introduce articolul 191 cu următorul cuprins:

"Art. 191. - Pentru aplicarea unitară a prevederilor prezentei ordonanțe se constituie la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, potrivit legii, Comisia centrală pentru administrare fiscală, condusă de secretarul de stat coordonator al activității de administrare. Componența comisiei centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice. Deciziile Comisiei centrale pentru administrare fiscală se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Art. IV. - Ordonanța Guvernului nr.82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite și taxe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.712 din 1 octombrie 2002, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Alineatul (5) al articolului 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"(5) Persoanele fizice străine și persoanele fizice române fără domiciliu în România, care realizează venituri din România, sunt obligate să completeze și să depună declarație de înregistrare fiscală pentru persoane străine și persoane fizice române fără domiciliu în România, în vederea atribuirii numărului de identificare fiscală și a eliberării certificatului de înregistrare fiscală."

2. Alineatul (6) al articolului 1 va avea următorul cuprins:

"(6) În cazul în care plătitorii de impozite și taxe persoane fizice au calitatea de angajator, acestea sunt obligate să depună declarație de înregistrare fiscală, în condițiile art. 3."

3. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

"Art. 3. - (1) Declarațiile de înregistrare fiscală se depun la organul fiscal competent, care va fi stabilit prin ordin al ministrului finanțelor publice.

(2) Declarațiile de înregistrare fiscală se depun în termen de 15 zile de la eliberarea autorizației de funcționare sau a actului legal de înființare, după caz.

(3) Plătitorii de impozite și taxe prevăzuți la art. 1 alin. (4) și

(5) depun declarația de înregistrare fiscală în termen de 15 zile de la data obținerii primului venit.

(4) Plătitorii de impozite și taxe prevăzuți la art. 1 alin. (5), care au calitatea de salariat, depun declarația de înregistrare fiscală în termen de 5 zile de la data începerii activității.

(5) Plătitorii de impozite și taxe prevăzuți la art. 1 alin. (6) depun declarația de înregistrare fiscală în termen de 15 zile de la data dobândirii calității de angajator.

(6) Plătitorii de impozite și taxe pot să-și desemneze un împuternicit pentru completarea și depunerea declarației de înregistrare fiscală, pe baza unei procuri sau a unui contract în formă scrisă, autentificate.

(7) În cazul în care plătitorii de impozite și taxe prevăzuți la art. 1 alin. (5) nu se află pe teritoriul României, declarația de înregistrare fiscală poate fi completată și depusă la organul fiscal competent de către plătitorul de venit fără ca acesta să prezinte o împuternicire specială."

4. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

"Art. 8. - (1) Modificările intervenite în datele declarate de către plătitorii de impozite și taxe care au obligația înregistrării fiscale prin depunerea declarației de înregistrare fiscală se comunică organelor fiscale de către aceștia prin completarea și depunerea unei declarații de mențiuni, conform procedurii stabilite de Ministerul Finanțelor Publice.

(2) Declarațiile de mențiuni se depun în termen de 15 zile de la data producerii modificărilor."

5. După alineatul (6) al articolului 9 se introduce alineatul (7) cu următorul cuprins:

"(7) Sucursalele sau alte subunități fără personalitate juridică ale plătitorilor de impozite și taxe din România nu pot fi înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată."

6. Articolul 15 va avea următorul cuprins:

"Art. 15. - Autorizarea, dată în baza Legii nr. 507/2002 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice de către persoane fizice, va fi comunicată lunar de către organele administrației publice locale organului fiscal competent, pentru evidența fiscală."

7. Articolul 19 va avea următorul cuprins:

"Art. 19. - Prevederile art. 17 și 18 referitoare la contravenții se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare."

8. După articolul 22 se introduce articolul 221 cu următorul cuprins:

"Art. 221. - (1) Ministerul Finanțelor Publice organizează evidența plătitorilor de impozite și taxe, care conține:

a) date de identificare;
b) categoriile de obligații de plată către bugetul de stat datorate potrivit legii, denumite în continuare vector fiscal;
c) alte informații necesare administrării impozitelor și taxelor.

(2) Datele prevăzute la alin. (1) se completează pe baza informațiilor comunicate de contribuabili în declarațiile de înregistrare și în declarațiile de mențiuni."

Art. V. - Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.371 din 1 iunie 2002, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Litera c) a alineatului (1) al articolului 7 va avea următorul cuprins:

"c) locul unde beneficiarul are stabilit sediul activității sau, în lipsa acestuia, domiciliul beneficiarului. În această categorie se încadrează:
  1. închirierea de bunuri mobile corporale;
  2. operațiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile;
  3. cesiunile și/sau concesiunile dreptului de autor, de brevete, de licențe, de mărci de fabrică și de comerț și alte drepturi similare;
  4. serviciile de publicitate;
  5. serviciile consultanților, inginerilor, birourilor de studii, avocaților, experților contabili și alte servicii similare;
  6. prelucrarea de date, furnizarea de informații;
  7. operațiunile bancare, financiare, de asigurare și/sau de reasigurare;
  8. punerea la dispoziție de personal;
  9. telecomunicațiile. Sunt considerate servicii de telecomunicații serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea și recepția de semnale, înscrisuri, imagini și sunete sau informații de orice natură prin fir, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepții. Serviciile de telecomunicații cuprind, de asemenea, și furnizarea accesului la rețelele de informații mondiale;
  10. serviciile de radiodifuziune și de televiziune;
  11. serviciile furnizate pe cale electronică. Sunt considerate servicii furnizate pe cale electronică: furnizarea și conceperea de site-uri informatice, mentenanța la distanță a programelor și echipamentelor, furnizarea de programe informatice și menținerea la zi a acestora, furnizarea de imagini, de texte și de informații și punerea la dispoziție a bazei de date, furnizarea de muzică, de filme și de jocuri, inclusiv jocuri de noroc sau de bani, și emisiuni sau manifestări politice, culturale, artistice, sportive, științifice, de divertisment și alte servicii similare. Atunci când furnizorul de servicii și clientul său comunică prin curier electronic, aceasta nu înseamnă în sine că serviciul furnizat este un serviciu electronic;
  12. prestările intermediarilor care intervin în furnizarea serviciilor prevăzute la pct. 1-11."

2. Litera a) a alineatului (2) al articolului 9 va avea următorul cuprins:

"a) activitățile de cercetare-dezvoltare și inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor și proiectelor, precum și a acțiunilor cuprinse în Planul național de cercetare-dezvoltare și inovare în programele nucleu și în planurile sectoriale, prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică. Sunt, de asemenea, scutite activitățile de cercetare-dezvoltare și inovare finanțate în parteneriat internațional, regional și bilateral;"

3. După litera n) a alineatului (2) al articolului 9 se introduce litera o) cu următorul cuprins:

"o) arendarea, concesionarea și închirierea de bunuri imobile, cu următoarele excepții:
  1. operațiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
  2. închirierea amplasamentelor pentru staționarea vehiculelor;
  3. închirierea utilajelor și a mașinilor fixate în bunurile imobile;
  4. închirierea seifurilor."

4. Alineatul (6) al articolului 9 va avea următorul cuprins:

"(6) Persoanele impozabile pot opta pentru plata taxei pe valoarea adăugată în cazul:

a) operațiunilor de arendare, concesionare și închiriere de bunuri imobile, prevăzute la alin. (2) lit. o), în condițiile stabilite prin normele de aplicare a legii;
b) operațiunilor prevăzute la alin. (3)."

5. După litera g) a articolului 10 se introduce litera h) cu următorul cuprins:

"h) importul bunurilor efectuate în România de către forțele statelor membre NATO pentru uzul acestor forțe sau al personalului civil însoțitor ori pentru aprovizionarea popotelor lor sau cantinelor, în cazul în care aceste forțe sunt destinate efortului comun de apărare."

6. Litera g) a alineatului (1) al articolului 11 va avea următorul cuprins:

"g) prestările de servicii efectuate pentru nevoile directe ale navelor și aeronavelor care efectuează transporturi internaționale de persoane și de mărfuri, precum și pentru încărcătura lor;"

7. După litera r) a articolului 11 se introduce litera s) cu următorul cuprins:

"s) livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate pentru forțele statelor membre NATO pentru uzul acestora sau al personalului civil însoțitor ori pentru aprovizionarea popotelor lor sau cantinelor, în cazul în care aceste forțe sunt destinate efortului comun de apărare. În cazul în care bunurile nu sunt expediate sau transportate în afara țării și pentru prestările de servicii, scutirea se acordă potrivit unei proceduri de restituire a taxei stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice."

8. Alineatul (2) al articolului 17 va avea următorul cuprins:

"(2) Amânarea exigibilității taxei pe valoarea adăugată prevăzută la alin. (1) se realizează astfel:

a) beneficiarii prevăzuți la alin. (1) au obligația să achite în numele furnizorului taxa pe valoarea adăugată direct la bugetul statului, la termenele prevăzute la alin. (1), sau să compenseze această taxă cu taxa de rambursat rezultată din decontul lunii precedente depus la organele fiscale. Taxa pe valoarea adăugată achitată sau compensată devine deductibilă și se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată din luna respectivă. Cu suma achitată sau compensată se va diminua corespunzător datoria față de furnizor. În situația în care beneficiarii nu achită sau nu compensează taxa pe valoarea adăugată la termenele prevăzute la alin. (1), vor fi obligați să plătească dobânzi și penalități de întârziere în cuantumul stabilit pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat;
b) furnizorii vor înregistra ca taxă neexigibilă taxa pe valoarea adăugată aferentă livrărilor prevăzute la alin. (1), pentru care nu mai au obligația de plată la bugetul de stat. În luna în care beneficiarii achită sau compensează taxa pe valoarea adăugată respectivă, taxa devine exigibilă, dar furnizorii își vor reduce corespunzător suma taxei colectate și concomitent vor reduce datoria beneficiarilor consemnată în conturile de clienți. Furnizorii nu vor fi obligați la plata de dobânzi și penalități de întârziere pentru neplata în termen de către beneficiari a sumelor reprezentând taxa pe valoarea adăugată a cărei exigibilitate a fost amânată potrivit prevederilor alin. (1)."

9. Litera b) a alineatului (2) al articolului 22 se abrogă.

10. Litera c) a alineatului (2) al articolului 22 va avea următorul cuprins:

"c) la data plății efective sau, după caz, la data compensării cu taxa pe valoarea adăugată de rambursat din decontul lunii precedente, pentru operațiunile prevăzute la art. 17."

11. Litera d) a alineatului (5) al articolului 22 va avea următorul cuprins:

"d) taxa pe valoarea adăugată evidențiată în decontul privind taxa pe valoarea adăugată, pentru operațiunile prevăzute la art. 29 lit. D.d)-f);"

12. Litera e) a alineatului (5) al articolului 22 va avea următorul cuprins:

"e) taxa pe valoarea adăugată achitată de beneficiar în numele furnizorului sau compensată cu taxa de rambursat din decontul lunii precedente, pentru operațiunile prevăzute la art. 17."

13. Litera d) a alineatului (1) al articolului 24 va avea următorul cuprins:

"d) pentru deducerea prevăzută la art. 22 alin. (5) lit. d), cu factura externă sau documentul care atestă plata prestatorului extern, în cazul plăților fără factură, și nota contabilă în care se consemnează taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunilor respective, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă;"

14. Litera e) a alineatului (1) al articolului 24 va avea următorul cuprins:

"e) pentru deducerea prevăzută la art. 22 alin. (5) lit. e), cu facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, emise pe numele său de către persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, și documentul care confirmă achitarea taxei pe valoarea adăugată sau, în cazul compensării, decontul privind taxa pe valoarea adăugată aferent lunii precedente, din care rezultă taxa de rambursat, și nota contabilă prin care s-a efectuat compensarea."

15. Articolul 27 va avea următorul cuprins:

"Art. 27. - (1) Persoanele impozabile pot solicita ori rambursarea cu control anticipat, ori rambursarea cu control ulterior a diferenței de taxă rămase după compensarea efectuată conform art. 26 alin. (1).

(2) Rambursarea cu control anticipat se efectuează de organele fiscale teritoriale în termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de rambursare, pe baza verificărilor efectuate de organele de control fiscal.

(3) Rambursarea cu control ulterior se efectuează de organele fiscale teritoriale în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de rambursare, pentru persoanele impozabile care se încadrează în condițiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi, cu verificarea ulterioară efectuată de organele de control fiscal în termen de maximum 1 an de la data rambursării efective. Dacă se dovedește că suma rambursată este greșită, organele fiscale pot solicita restituirea sumei respective în conformitate cu prevederile pentru taxa pe valoarea adăugată neplătită.

(4) Rambursarea taxei pe valoarea adăugată poate fi solicitată lunar."

16. Punctul 4 al literei D.c) a articolului 29 va avea următorul cuprins:

"4. mașinile industriale, utilajele, instalațiile și echipamentele care se importă în vederea efectuării și derulării investițiilor prin care se realizează o unitate productivă nouă, se dezvoltă capacitățile existente sau se retehnologizează fabrici, secții, ateliere, precum și mașinile agricole și mijloacele de transport destinate realizării de activități productive, pe termen de 120 de zile de la data efectuării importului. De asemenea, se suspendă plata taxei pe valoarea adăugată la organele vamale, pe termen de 60 de zile, pentru materiile prime care nu se produc în țară sau sunt deficitare, importate în vederea realizării obiectului de activitate. Atestarea dreptului de a beneficia de suspendarea plății taxei pe valoarea adăugată în vamă pentru importurile prevăzute la pct. 1, 2, 3 și 4 se face în condiții stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice."

17. Literele D.d)-D.f) ale articolului 29 vor avea următorul cuprins:

"d) taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunilor de leasing contractate cu locatori/finanțatori din străinătate se achită de către persoanele care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, indiferent de statutul lor juridic, pe data de 25 a lunii următoare celei în care este prevăzută prin contract data de plată a ratelor și/sau pe data de 25 a lunii următoare celei în care au avut loc plăți de avansuri. Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată vor evidenția taxa aferentă acestor operațiuni, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în decontul privind taxa pe valoarea adăugată întocmit pentru luna în care este prevăzută prin contract data pentru plata ratelor și/sau luna în care au loc plăți de avansuri. Dacă la expirarea contractului de leasing bunurile care au făcut obiectul acestuia trec în proprietatea beneficiarului, taxa pe valoarea adăugată datorată pentru valoarea la care se face transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor respective se achită la organele vamale;
e) taxa pe valoarea adăugată aferentă serviciilor contractate de beneficiari din România cu prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România, potrivit art. 7 lit. c), exclusiv operațiunile de leasing contractate cu locatori/finanțatori din străinătate, care sunt reglementate la lit. d), se achită de către persoanele care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, indiferent de statutul lor juridic, pe data de 25 a lunii următoare celei în care a fost primită factura externă sau pe data de 25 a lunii următoare celei în care a fost efectuată o plată fără factură către prestatorul extern. În cazul persoanelor înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, taxa aferentă acestor operațiuni se consemnează în decontul privind taxa pe valoarea adăugată, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în luna în care a fost primită factura externă sau a fost efectuată o plată fără factură către prestatorul extern;
f) prevederile lit. e) se aplică și serviciilor contractate de beneficiari din România cu prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinătate pentru care locul prestării se consideră a fi în România, potrivit art. 7 lit. a), b) și d), în situația în care prestatorul extern nu și-a desemnat un reprezentant fiscal în România;"

18. Litera D.h) a articolului 29 va avea următorul cuprins:

"h) în cazul persoanelor impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, dacă din decontul privind taxa pe valoarea adăugată din luna precedentă rezultă taxa de rambursat, acestea au dreptul să compenseze această sumă cu suma datorată potrivit prevederilor lit. c)."

19. Punctul 12 din anexă se abrogă.

Art. VI. - Ordonanța Guvernului nr.36/2002 privind impozitele și taxele locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.670 din 10 septembrie 2002, cu completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Punctul 7 subpunctul (12) din anexa nr. 2 va avea următorul cuprins:

"(12) construcții hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătățiri funciare, canale navigabile;"

2. Punctul 2 al literei B a anexei nr. 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

"2. terenurile care prin natura lor și nu prin destinația dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură, inclusiv cele ocupate de iazuri, bălți, lacuri de acumulare sau căi navigabile, cele folosite pentru activitățile de apărare împotriva inundațiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea surselor de apă, cele folosite ca zone de protecție definite de Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările ulterioare, precum și terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeței solului. Încadrarea terenurilor în aceste categorii se face de către consiliile locale, prin hotărâre;"

3. Litera B a anexei nr. 5 se completează cu un nou punct, punctul 5, care va avea următorul cuprins:

"5. terenurile aferente complexurilor hidrotehnice sau de navigație."

Art. VII. - Legea nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere și autorizare a producției, importului și circulației unor produse supuse accizelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.571 din 2 august 2002, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 39 va avea următorul cuprins:

"Art. 39. - (1) Orice modificare adusă datelor inițiale avute în vedere la eliberarea autorizațiilor, conform art. 33, va fi adusă la cunoștință organului emitent al acestora de către agenții economici în cauză, în termen de 15 zile de la data înregistrării modificării.

(2) Cesionarea ori înstrăinarea sub orice formă a acțiunilor, a părților sociale sau a activelor fixe ale societății comerciale autorizate, cu autorizație expirată, anulată ori suspendată conform prevederilor prezentei legi va fi adusă la cunoștință organului emitent al autorizațiilor cu cel puțin 60 de zile înainte de realizarea acestei operațiuni, în vederea efectuării controlului financiar-fiscal.

(3) Cesionarea ori înstrăinarea sub orice altă formă a acțiunilor, a părților sociale sau a activelor fixe ale societății comerciale autorizate, cu autorizație expirată, anulată ori suspendată se va putea face numai după ce s-au achitat la bugetul de stat toate obligațiile fiscale sau după ce persoana care urmează să preia societatea comercială a confirmat posibilitatea plății tuturor debitelor către bugetul de stat prin depunerea unei scrisori de garanție bancară."

2. Litera ș) a alineatului (1) al articolului 52 va avea următorul cuprins:

"ș) practicarea de prețuri de vânzare mai mici decât prețurile minime stabilite pe produse, potrivit prezentei legi, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată."

Art. VIII. - (1) Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe, își încetează aplicabilitatea scutirile de la plata taxelor vamale, prevăzute la:

a) art. 19 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002;
b) art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) pct. 9 din anexa nr. 6 la Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1.114/2001, cu excepția prevederilor paragrafului 2.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică bunurilor prevăzute la următoarele poziții tarifare din Tariful vamal de import al României:

a) poziția tarifară 87.02 - autovehicule pentru transportul de minimum 10 persoane, inclusiv șoferul;
b) poziția tarifară 87.03 - autoturisme și alte autovehicule, în principal concepute pentru transportul persoanelor, altele decât cele de la poziția tarifară 87.02, inclusiv mașinile de tipul "break" și mașinile de curse;
c) poziția tarifară 87.04 - autovehicule pentru transportul mărfurilor;
d) poziția tarifară 87.11 - motociclete, inclusiv mopede, cu sau fără ataș, cu excepția bicicletelor cu motor, bicicletelor cu motor auxiliar și atașelor.

(3) Dispozițiile alin. (1) se aplică până la data de 31 decembrie 2003 inclusiv.

Art. IX. - Alineatul (1) al articolului 62 din Ordonanța Guvernului nr.7/2001 privind impozitul pe venit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.435 din 3 august 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 493/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 62. - (1) Contribuabilii au obligația să completeze și să depună la organul fiscal competent o declarație de venit global, precum și declarații speciale, până la data de 15 mai a anului următor celui de realizare a venitului."

Art. X. - (1) Sumele reprezentând taxele de dezvoltare cuprinse în tarifele pentru energia electrică și termică prevăzute la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr.29/1994 privind constituirea și utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.208 din 10 august 1994, aprobată prin Legea nr. 136/1994, cu modificările și completările ulterioare, se virează de către agenții economici prevăzuți la art. 3 din Ordonanța Guvernului nr.29/1994, aprobată prin Legea nr. 136/1994, cu modificările și completările ulterioare, la bugetul de stat, lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care acestea se încasează.

(2) Taxele prevăzute la alin. (1) se declară lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care acestea se încasează, pe formularul stabilit prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Art. XI. - (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Ministerul Finanțelor Publice virează la bugetul de stat:

a) sumele încasate din recuperarea creanțelor României provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, conform Legii nr. 29/1994 privind autorizarea Guvernului de a aproba negocierea în vederea recuperării creanțelor României provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, derulată înainte de 31 decembrie 1989;
b) sumele rezultate din rambursarea împrumuturilor acordate din Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziția Guvernului, în baza următoarelor acte normative: Hotărârea Guvernului nr.745/1997 privind alocarea, din Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziția Guvernului, a sumei de 30 miliarde lei pentru finanțarea producției de tractoare fabricate de Societatea Comercială "Tractorul - UTB" - S.A. Brașov; Hotărârea Guvernului nr.898/1997 privind alocarea, din Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziția Guvernului, a sumei de 50.475 milioane lei pentru finanțarea investiției "Turnătorie de tuburi de presiune din fontă ductilă la Societatea Comercială «Sidermet» - S.A. Călan, județul Hunedoara", cu modificările ulterioare; Hotărârea Guvernului nr.899/1997 privind alocarea, din Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziția Guvernului, a sumei de 42 miliarde lei pentru finanțarea investiției "Turnătorie de tuburi la Societatea Comercială «Siderurgica» - S.A. Hunedoara"; Hotărârea Guvernului nr.935/1997 privind alocarea din Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziția Guvernului a sumei de 6 miliarde lei pentru finanțarea producției de tractoare fabricate la Societatea Comercială "Hart" - S.A. Miercurea-Ciuc; Hotărârea Guvernului nr.880/1997 privind alocarea din Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziția Guvernului a sumei de 37 miliarde lei pentru finanțarea liniei tehnologice pentru elaborarea și turnarea semifabricatelor din oțel pentru producția de profiluri și țevi la Societatea Comercială "C.S. Reșița" - S.A., inclusiv dobânzile și majorările de întârziere aferente acestora;
c) sumele nete obținute din reactivarea și rambursarea obligațiilor agenților economici reprezentând credite bancare pentru investiții, preluate în contul datoriei publice în baza Legii nr. 7/1992 privind acoperirea financiară a obligațiilor statului rămase neregularizate la 31 decembrie 1990 și preluarea de către stat și băncile comerciale a pierderilor înregistrate în anii 1989 și 1990 de agenții economici cu capital de stat, precum și a creditelor bancare neperformante;
d) sumele încasate din rambursarea ratelor la împrumuturile acordate populației de Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. S.A. în limita depozitului de 5 miliarde lei constituit din sumele încasate în contul special deschis la nivelul economiei din cota de 50% din vânzările de locuințe din fondul locativ de stat, în temeiul prevederilor Legii nr. 67/1992 privind constituirea unui depozit în lei la C.E.C. în vederea creditării construcțiilor de locuințe și ale Legii nr. 79/1992 cu privire la constituirea și utilizarea fondului special din sumele încasate din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului, inclusiv dobânzile aferente acestora.

(2) Virarea la bugetul de stat a sumelor prevăzute la alin. (1) se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice în termen de 5 zile lucrătoare de la încasarea acestora.

(3) Disponibilitățile din sursele prevăzute la alin. (1), existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe în contul curent general al trezoreriei statului, se virează la bugetul de stat.

(4) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să administreze în cadrul contului curent general al Trezoreriei statului, prin conturi distincte, următoarele:

a) fondul de risc constituit în baza prevederilor art. 26 alin. (3), art. 30 alin. (2) și art. 40 alin. (2) din Legea datoriei publice nr. 81/1999;
b) Fondul de contrapartidă constituit în baza Hotărârii Guvernului nr.794/1997 privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului de contrapartidă;
c) fondul distinct constituit conform art. 3 din Ordonanța Guvernului nr.42/1994 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în valoare de 175,6 milioane dolari, destinat finanțării proiectului de reabilitare a sectorului petrolier, semnat la Washington la 1 iunie 1994, aprobată prin Legea nr. 126/1994, cu modificările ulterioare;
d) comisionul de risc constituit conform art. III din anexa nr. 2 la Ordonanța Guvernului nr.34/1996 pentru ratificarea unor acorduri de împrumut și de garanție externe și a unor amendamente la un acord de împrumut extern, aprobată prin Legea nr. 22/1997, aferent Acordului de împrumut dintre România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare destinat Proiectului pentru alimentarea cu apă și protecția mediului în Valea Jiului;
e) fondul de risc constituit conform art. 7 din Ordonanța Guvernului nr.37/1997 pentru ratificarea Acordului de împrumut Programul de dezvoltare a utilităților municipale, etapa a II-a, dintre România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 4 august 1997, aprobată prin Legea nr. 186/2001;
f) sumele încasate în baza art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.38/2000 privind unele măsuri pentru diminuarea datoriei publice interne, aprobată prin Legea nr. 315/2001, reprezentând venituri virate de ministerele de resort și de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului din vânzarea acțiunilor emise de societățile comerciale și din dividende, precum și de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare din valorificarea activelor bancare neperformante, rămase după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetele acestor instituții și efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
g) sumele rezultate din operațiuni de încasări și plăți în lei, aferente contractelor de export și import cu decontare prin conturile de cliring, barter și cooperare economică, reglementate de Hotărârea Guvernului nr.555/1992 privind derularea operațiunilor financiare de import-export în cadrul acordurilor guvernamentale cu decontare în conturile de cliring, barter și cooperare economică, cu modificările și completările ulterioare, și de Ordonanța Guvernului nr.59/1994 privind reglementarea operațiunilor de import-export care se derulează prin cliring, barter și cooperare economică internațională în baza acordurilor comerciale și de plăți guvernamentale, aprobată prin Legea nr. 127/1994, cu modificările și completările ulterioare.

(5) Bugetele de venituri și cheltuieli pe anul 2003 pentru activitățile finanțate integral din venituri proprii, aprobate pe lângă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și de Ministerul Afacerilor Externe, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță.

Art. XII. - Ordonanța de urgență a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.942 din 23 decembrie 2002, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Agenții economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum și instituțiile publice care încasează impozite, taxe, amenzi, dobânzi, penalități de întârziere și penalități și alte obligații de plată sunt obligați să accepte încasări și prin intermediul cardurilor de debit și al cardurilor de credit, începând cu data de 1 ianuarie 2004.

(2) În anul 2003, începând cu 1 iulie, prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică experimental de către instituțiile publice și agenții economici prevăzuți la alin. (1).

(3) Începând cu 1 iulie 2003 persoanele juridice care realizează acte și fapte de comerț și depășesc o anumită cifră de afaceri, stabilită prin hotărâre a Guvernului, vor accepta ca mijloc de plată și cardurile de debit și cardurile de credit."

2. Alineatul (5) al articolului 2 va avea următorul cuprins:

"(5) Băncile acceptante prevăzute la alin. (1) vor întreprinde măsurile corespunzătoare pentru asigurarea infrastructurii și a dotărilor proprii în vederea ordonării plăților pe card prin intermediul mijloacelor moderne de plată și realizarea transferului între contul de card și contul beneficiarilor sumelor plătite, până la datele prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2)."

3. Litera a) a alineatului (2) al articolului 3 va avea următorul cuprins:

"a) utilizarea de către unitățile prevăzute la art. 1 a unor terminale de plată care nu sunt procurate conform art. 2 alin. (1);".

Art. XIII. - (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Guvernul va aproba completarea și modificarea instrucțiunilor privind metodologia de calcul referitoare la impozitul pe profit.

(2) Prevederile art. II se aplică în ceea ce privește calculul profitului impozabil începând cu anul fiscal 2003.

(3) Prevederile art. IV intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Persoanele fizice pentru care prin prezenta ordonanță s-a instituit obligația completării și depunerii declarației de înregistrare fiscală sunt obligate să se conformeze în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

(5) Calitatea de plătitori de taxă pe valoarea adăugată în cazul plătitorilor de impozite și taxe prevăzuți la art. 9 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr.82/1998, republicată, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță, înregistrați în evidența Ministerului Finanțelor Publice, încetează cu data de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe. Scoaterea din evidență ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată se face de către organele fiscale în evidența cărora sunt înregistrați, conform procedurii aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.

(6) Datele privind vectorul fiscal al plătitorilor de impozite și taxe aflați în evidența Ministerului Finanțelor Publice la data de 31 decembrie 2002 vor fi înregistrate în această evidență pe baza informațiilor din "Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat" pe luna decembrie 2002.

(7) Datele privind vectorul fiscal al plătitorilor de impozite și taxe se notifică acestora și rămân definitive prin nedepunerea declarației de mențiuni potrivit alin. (8).

(8) În cazul existenței unei neconcordanțe între datele privind vectorul fiscal notificate și situația reală, plătitorii de impozite și taxe vor comunica modificările organului fiscal prin depunerea unei declarații de mențiuni în termen de 15 zile de la data primirii notificării.

(9) Modificările ulterioare în datele privind vectorul fiscal se declară potrivit prevederilor art. 8 din Ordonanța Guvernului nr.82/1998, republicată, cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță.

(10) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă prevederile art. 72 alin. (1) lit. a) și b) și prevederile art. 721 din Ordonanța Guvernului nr.7/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 493/2002, cu modificările și completările ulterioare.

(11) Prevederile art. V intră în vigoare începând cu data de 1 martie 2003. În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prevederilor art. V, Guvernul va aproba completarea și modificarea Normelor de aplicare a Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.598/2002, cu modificările ulterioare.

Art. XIV. - După aprobarea prin lege a prezentei ordonanțe se vor republica:

a) Ordonanța de urgență a Guvernului nr.163/2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat, aprobată prin Legea nr. 720/2001, cu modificările aduse prin prezenta ordonanță;
b) Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță;
c) Ordonanța Guvernului nr.68/1997 privind procedura de întocmire și depunere a declarațiilor de impozite și taxe, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) Ordonanța Guvernului nr.82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite și taxe, republicată, cu modificările aduse prin prezenta ordonanță;
e) Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, cu modificările ulterioare;
f) Ordonanța Guvernului nr.36/2002 privind impozitele și taxele locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
g) Legea nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere și autorizare a producției, importului și circulației unor produse supuse accizelor, cu modificările și completările ulterioare;
h) Ordonanța Guvernului nr.7/2001 privind impozitul pe venit, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 493/2002, cu modificările și completările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

București, 30 ianuarie 2003.
Nr. 36.


ANEXĂ

AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR
VENITURI ȘI CHELTUIELI
potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.190/2000 privind regimul metalelor prețioase în România, cu modificările ulterioare

                                                                            - mii lei -
---------------------------------------------------------------------------------------
Indicatori                                                                 Program 2003
---------------------------------------------------------------------------------------
VENITURI - TOTAL                                                            36.000.000
Taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare   10.000.000
Venituri din prestări de servicii                                           20.000.000
Alte venituri                                                                6.000.000
CHELTUIELI - TOTAL                                                          36.000.000
Partea I SERVICII PUBLICE GENERALE
AUTORITĂȚI PUBLICE*)                                                        36.000.000
CHELTUIELI CURENTE                                                          30.000.000
CHELTUIELI DE PERSONAL                                                      12.000.000
CHELTUIELI MATERIALE ȘI SERVICII                                            18.000.000
CHELTUIELI DE CAPITAL                                                        6.000.000
---------------------------------------------------------------------------------------
*) Detalierea pe articole și alineate se face de ordonatorul principal de credite.

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
VENITURI ȘI CHELTUIELI
potrivit art. II alin. (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr.33/1996 pentru îmbunătățirea regimului de impunere și de utilizare a taxelor consulare încasate în străinătate de către reprezentanțele diplomatice ale României, aprobată și modificată prin Legea nr. 33/1997

                                                               - mii lei -
--------------------------------------------------------------------------
Indicatori                                                    Program 2003
--------------------------------------------------------------------------
VENITURI - TOTAL                                                40.000.000
Taxe consulare pentru servicii prestate în regim de urgență     40.000.000
CHELTUIELI - TOTAL                                              40.000.000
Partea I SERVICII PUBLICE GENERALE
AUTORITĂȚI PUBLICE                                              40.000.000
CHELTUIELI CURENTE                                              40.000.000
CHELTUIELI DE PERSONAL*)                                        40.000.000
--------------------------------------------------------------------------
*) Detalierea pe articole și alineate se face de ordonatorul principal de credite.

NOTĂ:

Numărul maxim de posturi aprobat pe anul 2003 pentru Ministerul Afacerilor Externe se suplimentează cu 37 de posturi pentru serviciul exterior, în vederea asigurării cu personal a Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, precum și a Misiunii României la NATO, potrivit structurii aprobate prin hotărâre a Guvernului.


Sâmbătă, 15 august 2020, 08:42

Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.